Incredibil.Online


ROMÂNIA Evului Mediu. În VASLUI popii nu se murdăresc de noroi pe picioare !


Sosit într-un bolid de lux pentru a sfinți locul pe care urmează să fie ridicată o biserică, episcopul Hușilor a fost așteptat de țărani cu covoare întinse pe pământ. Preasfințitul Corneliu nu a călcat niciun moment pe pământ, ci doar pe preșurile întinse în calea sa.

Potrivit adevarul.ro, straniile scene – desprinse parcă din secolele Evului mediu – au avut loc în localitatea vasluiană Todirești. Aproape întreg satul a fost chemat de preoți pentru a-l întâmpina așa cum trebuie pe Preasfințit.

Dacă românul nu e prost, e idiot.

 Având în vedere precipitaţiile din ultima săptămână, organizatorii, Parohia Todireşti, au solicitat enoriaşilor să contribuie pentru asigurarea confortului înaltei feţi bisericeşti, prezenţa episcopului la o sfinţire fiind considerat un eveniment marcant pentru comunitate. 

Astfel, sătenii au achiziţionat covoare şi zeci de metri de traversă pe care le-au întins de la şosea pe drumul de pământ şi pe terenul unde avea loc ceremonia religioasă, astfel încât Episcopul să nu calce cu pantofii pe pământ şi să-i murdărească de noroi.

Idiots !



Astfel așteptat, Preasfințitul Corneliu a sosit într-un automobil SUV marca Volkswagen, condus de șoferul personal al înaltului părinte. Un aghiotant i-a deschis ușa și i-a ținut la distanță pe enoriașii ce doreau să îi atingă straiele. Masa de după sfințirea locului a fost bogată în mâncăruri bio, alese și gătite după preferința episcopului.

Stupids !

Corneliu, recuperator profesionist.

Sub protecţia anonimatului, mai mulţi preoţi din Vaslui au declarat pentru adevarul.ro că, la fiecare sfinţire, Episcopul Corneliu percepe o anumită taxă pentru a oficia sluja, sumele variind între 2000 şi 3000 de euro, iar pentru meniu organizatorii trebuie să-i respecte preferinţele.

Episcopia Hușilor, acuzată de abuzuri de preoții din Vaslui

Mai mulți preoți vasluieni au luat atitudine, în ultimii ani, împotriva episcopului Hușilor. Sătui de umilințe și abuzuri, preoți ca Lucian Botez, Dumitru Țurcanu și Lucian Modiga au făcut publice nedreptățile comise împotriva lor. De exemplu, deși pe state de plată figurau sume corecte, lor le erau reținute diverse sume din salarii. Caterisiți fără drept la apărare, preoții au fost nevoiți să își caute singuri dreptatea. Lucian Botez, un preot tânăr, a reușit după mai mulți ani de procese să își câștige drepturile salariale reținute ilegal. Episcopia a fost executată silit în acest caz.



Alte abuzuri reclamate deopotrivă de preoți și enoriași vizează o anumită cotă impusă de Episcopie bisericilor, pentru vânzarea de lumânări, calendare și alte lucruri bisericești. De exemplul, preotul Sorin Chirvase, de la biserica “Sfântul Spiridon” Bârlad, a fost transferat în postul Crăciunului într-o parohie săracă, la ţară, pentru că avea 25.000 de lei datorii la Episcopia Huşi. Banii ar fi trebuit să fie strânși din vânzarea acestor obiecte bisericești.

Niciun comentariu:
Write comentarii

Incredibil.Online

Articole noi

Recent Posts Widget

Recomandate