Fie ca vorbim despre extraterestri, fie ca vorbim despre intraterestri, acestia, dupa cum ne arata si istorie, dar si diversi cercetatori, ocupa atat uscatul, cat si marile, si oceanele.
Cand stim ca un OZN sau OSN este de originea extraterestra, intraterestra, militara , nazista sau dacica (Haunebu si Vril), este intr-adevar greu de raspuns, deoarece nu diferentele sunt atat de mici, incat trec neobservabile. In cazul farfuriilor zburatoare naziste Haunebu si Vril, acestea poarta, intotdeauna, o svastica pe care cei ce le-au zarit au declarat-o ca „fiind inconfundabila”.
OSN extraterestri
OSN-urile: Obiectele Subacvatice Neidentificate !
„În ceea ce priveşte observaţile privind OZN-urile, raportate de martori oculari, se remarcă o ciudată preferinţă a OZN-urilor pentru apă. Se vorbeşte adesea chiar de OSN-uri – Obiecte Subacvatice Neidentificate, ca de ipostaze ale OZN-urilor.
De pildă, s-a scris că la 6 iulie 1965 ofiţerii şi marinarii de pe petrolierul norvegian „Jawesta”, care naviga în Oceanul Atlantic, au observat un obiect cilindric de mari dimensiuni ieşind din apă şi luându-şi zborul, la o distanţă destul de mică de vas. Pe flancurile obiectului au fost zărite hublouri, iar din partea posterioară ieşea o lungă flacără albăstruie.
În ziua de 30 iulie cargoul argentinian „Naviero”, aflat în largul coastelor braziliene, a observat un „tub” luminos bine conturat, de circa 30 metri lungime, şi 1-1,5 metri diametru, deplasându-se la 3-5 metri şi la o distanţă de 15 metri de vas. Observaţia a durat 15 minute, după care ciudatul obiect s-a scufundat în adâncuri.
Portavionul american însoţit 2 zile de un OSN !
Şi relatările de tipul acesta pot continua cu multe altele similare. Există însă şi unele mai particulare. De pildă, s-a scris despre cazul unui portavion american, escortat de alte 12 nave, care a descoperit, prin aparatura de detecţie submarină, existenţa unui obiect care se deplasa sub apă cu 280 km/oră (viteza maximă a unui submarin este de 65 km/oră).
Flotila a fost însoţită de ciudatul obiect timp de 48 ore, după care a plonjat vertical, pierzându-i-se urma la 5000 metri adâncime, deci într-o zonă în care submarinele obişnuite nu se mai pot aventura. E drept, se pot coborî greoaiele batiscafe. Inventatorul lor, profesorul J. Piccard, în timpul testării submersibilului XP-15 a observat nişte obiecte lungi de aproximativ treizeci de metri, care nu erau în niciun caz nici vieţuitoare nici submarine, şi care efectuau manevre pe care observatorul le-a descris drept „inteligente”.
Uriaşele cercuri luminoase rotitoare subacvatice !
În diverse locuri de pe glob, dar în special în Golful Persic şi Oceanul Indian, au fost semnalate uriaşe cercuri luminoase rotitoare subacvatice. De pildă, vasul de cercetări rus „Vasilii Vorobiev” a detectat la 20 metri adâncime un imens cerc alb, cu diametrul de 180-200 metri, împărţit în opt sectoare şi care se învârtea în sens invers acelor de ceasornic. S-a emis ipoteza, nu pe deplin convingătoare că „roţile” n-ar fi decât colonii de microorganisme luminoase de tipul „micrococus phosphoris”, mişcate de vârtejuri marine.
OSN-urile lacustre !
USO2Dar există şi OSN-uri lacustre. Locuitorii din jurul lacului Titicaca (Peru, Bolivia) au surprins atâtea „farfurii zburătoare” venind dinspre lac sau dispărând spre lac încât la un moment dat s-a pus problema dacă pe fundul lacului nu există o „bază” de OZN-uri.
După relatări din presa rusă, un OZN aflat, zice-se, în dificultate, a „aterizat” pătrunzând apoi sub gheaţa lacului Beloe (regiunea Vologda), ieşind mai târziu de acolo cu atâta forţă încât a dizlocat o cantitate imensă de pământ din mal.
Străpungerea stratului de gheaţă de către un OZN s-a mai semnalat şi pe lacul Ladoga (U.R.S.S.) şi lacul Upprămen (Suedia). „Aterizările” pe suprafaţa apei sunt de altfel atât de frecvent semnalate încât par să acrediteze ideea că aceste ciudate obiecte caută apa în mod deliberat.
Între altele există şi rapoarte în care se afirmă că apa unor iazuri a fost complet absorbită de nişte OZN-uri sau, dimpotrivă, sporită prin evacuarea unei „ape reziduale”.”[1]
Extraterestrii din adancurile marilor si oceanelor: o istorie fabuloasa din vechime si pana in prezent !
„La jumătatea lunii aprilie 2015, agențiile de presă au difuzat o știre conform căreia niște cercetători de la Universitatea de stat Penn, Pennsylvania, SUA, „au periat” 100.000 de galaxii „fără să găsescă niciun semn al unei posibile civilizații avansate”.
Lăsând la o parte faptul că Terra nu prea dispune de o tehnică care să îi permită „să perie” niște galaxii, că 100.000 nu reprezintă mare lucru din cele peste 100 de miliarde de galaxii care se presupun a fi în Univers, trebuie spus că instituția respectivă este specializată în orice mai puțin în domeniul în care a făcut comunicarea.
Realitatea este cu totul alta, cazurile de apariție a OZN-urilor și obiectelor submarine neidentificate (OSN) fiind tot mai multe, tot mai evidente și tot mai greu de ascuns. Nu știm ce sunt aceste mașinării bizare, nu știm nici cine sunt ocupanții lor și nici ce scopuri urmăresc pe planeta Pământ, știm însă că există.
O demonstrează declarațiile unor oameni specializați în diferite domenii, a căror probitate nu poate fi pusă la îndoială, o confirmă miile de fotografii, făcute pe uscat, în aer, pe mările și oceanele lumii și în adâncurile acestora și documentele ascunse ani de zile, din care uneori mai scapă câte ceva și la muritorii de rând.
„Nu spunem absolut nimic” !
În luna februarie 1980, în fosta URSS a fost înființată „Comisia Centrală pentru Studiul Fenomenelor Anormale”. Prin „fenomene anormale” rușii înțeleg tot ce ține de paranormal, dar și de obiectele zburătoare sau submarine neidentificate.
În 1985, Vladimir Vasilievici Migulin (1911-2002), specialist în studiul magnetismului terestru, propagării undelor radio și ionosferei, într-un interviu acordat revistei „Change nr.4”, a confirmat că în Uniunea Sovietică toate fenomenele paranormale, inclusiv cele legate de OZN și extratereștri, erau studiate de o comisie numită „Galaxy”, al cărui șef direct era.
Secretul era păstrat cu strășnicie, orice divulgare fiind aspru pedepsită.Viceamiralul Iuri Petrovici Kviatkovski (n.1931) unul dintre cei mai apreciați ofițeri de marină sovietici, a fost cândva comandant al submarinului „S-276”. În februarie 1972, pe când era în imersiune într-o misiune de patrulare între Islanda și Insulele Feroe, a ridicat periscopul pentru a cerceta suprafața oceanului.
„Deodată, la un unghi de patru grade deasupra orizontului, a apărut ceva elipsoidal, foarte mare. Nu era Luna, pentru că cerul era acoperit de nori. Acel «ceva» avea o culoare roșie-portocalie și îți dădea un sentiment de teamă. Nu era o navă și nu plutea pe apă. Era deasupra acesteia. Am dat ordin de ridicare la suprafață și am navigat cu o viteză de 6 kilometri pe oră spre el.
Obiectul a rămas la aceiași distanță și înălțime față de noi, ceea ce însemna că se mișca odată cu noi. A rămas așa constant tot timpul. Având de îndeplinit o misiune de luptă, nu l-am mai urmărit și am dat ordin de scufundare. Am cerut să nu se consemneze nimic în jurnalul de bord al navei, nu știam ce văzusem și nici nu cerusem aprobarea să ies la suprafață.
Când am revenit la bază, am aflat că un alt coleg, comandant de submarin, văzuse ceva asemănător, în aceiași zonă, în luna ianuarie. Nici el nu raportase nimic”. Patru ani mai târziu, în decembrie 1976, viceamiralul Arkadi Petrovici Mihailovski (1925-2011), fost cândva comandant al submarinului „K-178”, cu care a traversat de mai multe ori pe sub ghețurile arctice, în timp ce se afla într-o misiune în Marea Barenț, a fotografiat personal un obiect neidentificat care a ieșit din valuri și a plecat în zbor.
Spusele amiralului nu pot fi puse la îndoială. Pentru curajul și meritele sale a primit mai multe decorații și ordine, a fost declarat „Erou al Uniunii Sovietice” și i s-a încredințat comanda Flotei 1 de submarine din Flota de Nord a URSS.
Sferele zburătoare !
Anul următor, în 1977, amiralul Anatolii Aleksandrovici Komarițîn, șeful Departamentului de Navigare și Oceanografie al Serviciului Hidrografic al Marinei URSS, fost comandant al unui submarin nuclear, aflat în misiune în apropiere de insula Guam, Pacificul de Vest, a văzut, de mai multe ori, niște obiecte ca niște bile, de dimensiuni mari, de culoare galben-roșu, plutind deasupra liniei orizontului.
Același tip de obiecte au fost semnalate atunci și deasupra peninsulei Kamceatka, între strâmtoarea Bering, Marea Ohoțk și insula Sahalin. „Observarea a avut loc la joncțiunea dintre Oceanul Pacific și Oceanul Indian, pe timp de noapte, în jurul orei două. Eram la o adâncime de un periscop (9-15 metri – n.n.).
Am văzut un obiect care semăna cu Soarele când răsare, portocaliu în centru, galben spre margine, care atârnă la orizont, noaptea. Nu era Luna, pentru că aceasta se vedea clar pe cer. Nu ne-am dat seama ce este, nu aveam nicio explicație. Comandantul submarinului a dat ordin de scufundare la o adâncime mai mare și de continuare a misiunii”, a afirmat înaltul ofițer sovietic.
Observații în Marea Neagră !
Carcateristic acestor obiecte submarine neidentificate (OSN) este viteza foarte mare cu care se deplasează prin apă, uneori de ordinul sutelor de kilometri pe oră, adâncimea mare la care se pot scufunda, agilitatea cu care fac manevre foarte complicate și capacitatea de a trece din mediul acvatic în cel aerian sau invers, fără niciun fel de probleme.
Nici cel mai perfecționat submarin nuclear construit de om până acum nu are aceste caracteristici. Astfel de OSN au fost observate în cele mai diferite locuri de pe Glob. În 1950, nave militare sovietice au observat, în Marea Neagră, mai multe obiecte bizare care se deplasu pe sub apă. În momentul în care au fost descoperite de sonare, acestea s-au scufundat la adâncimi mari și au dispărut cu viteze pe care niciun submarin de la vremea aceea nu le putea atinge. S-au comportat ca și cum ar fi „simțit că au fost văzute”.
Un an mai târziu, 1951, un alt submarin sovietic a interceptat, cu aparatura de ascultare, la o adâncime de doi kilometri, obiecte asemănătoare în Marea Ohoțk. Comandantul a anunțat o navă de patrulare de la suprafață, care a sosit imediat în zonă. Pentru că nu au răspuns la niciuna dintre încercările de a intra în legătură, vânătorul de submarine de la suprafață a lansat grenade de adâncime.
Când acestea au explodat, submersibilele necunoscute s-au ridicat brusc la 50 de metri de suprafață și au pornit cu o viteză de 270 de kilometri pe oră spre larg. Lăsând la o parte că grenadele nu le-au afectat cu nimic, astfel de manevre, de urcare bruscă de la 2.000 la 50 de metri în câteva secunde și plecare cu viteză foarte mare, neatinsă de nicio navă nici azi, rămân greu de explicat.
Mai recent, în 1990, în timp ce se afla într-o expediție în Marea Neagră cu nava de cercetare „Mihail Lomonosov”, Evghenii Feodorovici Șniukov, directorul Institutului de Științe Geologice din fosta RSS Ucraina, a notat următoarele: „La 1.400-1.800 de metri adâncime s-a descoperit un obiect misterios, foarte mare, de formă elipsoidală.
Prin ecografie i s-au determinat grosimea, 270 de metri și lungimea, 2 kilometri. Sonarele au declanșat alarma la contactul cu un obiect dens, foarte tare. Probele de apă luate din zona aceea nu au prezentat anomalii”.
Roțile luminoase !
Pe 8 iunie 1984, nava sovietică „Profesor Pavlenko” se afla în golful Neretva din Marea Adriatică. La un moment dat, marinarii de pe punte au observat că pe suprafața apei a apărut un punct luminos care s-a mărit rapid. Din centrul lui radiau niște „benzi de lumină”. Fenomenul a fost fotografiat de marinari și consemnat în jurnalul de bord.
Explicația oficială a fost, ca de obicei, una care să ascundă realitatea: „pe fundul mării a avut loc o alunecare de teren și la suprafață s-a ridicat niște var (calcar)”. Pozele au fost confiscate și cazul închis. Apariția roților luminoase este semnalată de foarte multă vreme. În anul 1926, o astfel de „roată cu spițe luminoase” a fost consemnată de comandantul navei „Chuck Sang”.
Patru ani mai târziu obiecte asemnătoare au fost văzute de marinarii de pe vasul cu aburi „Rotorua” în apele Pacificului. În anul 1978, mateloții de pe „Novokuznețov”, aflați în Golful Guayaquil, Ecuador, Oceanul Pacific, au zărit în apă niște benzi fosforescente lungi de 20 de metri. Acestea se roteau și când au ajuns la aproximativ 100 de metri în fața navei, au ieșit la suprafață și s-au ridicat în aer la circa 25 de metri, au făcut câteva zig-zag-uri prin aer apoi s-au scufundat din nou în ocean.
Deseori, astfel de apariții au influențat negativ funcționarea aparatelor de bord, mergând până la scoaterea lor din funcțiune, așa cum a fost în cazul port-avionului american „Bunker Hill”. În septembrie 1965, bastimentul executa o misiune de luptă la sud de insulele Azore, în Oceanului Atlantic.
În timpul acțiunii, sonarele au descoperit un obiect necunoscut care se deplasa pe sub apă cu 300 de kilometri pe oră, o viteză imposibil de atins pentru orice tip de navă terestră. S-a dat alarma și tracker-ii, militari specializați în urmăriri și vânătoare, au primit ordin să-l distrugă.
Brusc, legăturile radio cu avioanele ridicate în aer și cu navele din zonă s-au întrerupt, aparatura de radio- navigație a murit și nimic nu mai putea fi controlat. Între timp, obiectul misterios s-a îndepărtat rapid, i s-a pierdut urma și aparatura navei și a avioanelor a revenit la normal. Totul a fost mușamalizat, neputându-se da nicio explicație.
Dezastre neelucidate !
Lacul Baikal se află în sudul Siberiei, este cel mai adânc de pe glob, 1.637 metri, este cea mai mare rezervă de apă dulce de pe Terra, 23.000 de kilometri cubi și are o vechime de 20-25 de milioane de ani. În vara anului 1982, în timpul unui antrenament pe care îl efectuau în apele lacului, un grup de scafandri militari au avut o surpriză deosebită: la una dintre scufundări, la 50 de metri adâncime, au întâlnit o altă echipă de „scafandri” necunoscuți.
Aceștia aveau 3 metri înălțime, erau echipați cu niște combinezoane argintii, nu aveau niciun fel de aparate de respirat, doar capetele fiindu-le protejate de niște sfere. Militarii au încercat să prindă unul dintre ei, dar lucrurile s-au terminat tragic. Străinii au folosit un fel de raze, trei militari sovietici au murit iar ceilalți s-au ales cu traumatisme severe.
Bizarii vizitatori au dispărut fără urmă și toate căutările au rămas fără rezultate. În martie 1974, un trauler vest-german pescuia în estul Americii de Sud, în Oceanul Atlantic. La un moment dat, ceva s-a înfășurat în jurul elicei și nava s-a blocat. Mecanicul Kurt Schneider s-a echipat în costum de scafandru și a intrat sub apă să vadă despre ce este vorba. A găsit un cablu răsucit în jurul axului central.
A lucrat aproape două ore ca să îl desfacă. Într-un timp i s-a părut că aude zgomotul unui compresor și niște țipete omenești, fapt ce l-a determinat să întrerupă lucrul și să iasă la suprafață. S-a îngrozit de ce a văzut: nava lor era ridicată de la un capăt de un obiect sferic, ieșit din apă.
Acesta era lucios, nu avea geamuri sau alte deschizături și emitea o lumină albastră pulsatorie. Speriat, Schneider s-a scufundat din nou și a așteptat câteva minute. A auzit un zgomot puternic și, temându-se că pescadorul a fost răturnat de tot, a ieși deasupra. Nava însă era acum pe linia de plutire iar obiectul albastru ieșise din apă și zbura către cer.
Când a reuși să se cațere pe punte, a rămas oripilat: toată puntea era murdară de o substanță maronie, lipicioasă și toți cei 40 de membri ai echipajului dispăruseră. La cercetările ulterioare, mecanicul a declarat că nu știe ce s-a întâmplat și nu își poate explica fenomenul.
O concluzie ciudată !
În februarie 1968, submarinul atomic american „Scorpion”, comandat de căpitanul-locotenent Francis Slattery, a părăsit baza Norfolk, Virginia, SUA, și s-a deplasat în Marea Mediterană, unde a executat diverse misiuni timp de trei luni.
Ultima legătură radio a avut-o pe 21 mai, când se afla la 400 de kilometri nord-vest de Insulele Azore. Din acel moment, submersibilul de 3.100 de tone, cu 99 de oameni la bord, a dispărut. „Scorpionul” a fost căutat de peste 60 de nave, 3 avioane și câteva submarine. Abia la 30 octombrie același an, batiscaful „Triest II” l-a găsit exact în partea opusă de unde dispăruse, în sud-vestul Insulelor Azore, la 3.047 de metri adâncime.
Era turtit și avea o mare gaură în mijloc. Comisia de anchetă, condusă de vice-amiralul Bernard Austin, a ajuns la un rezultat ciudat: „submarinul a depășit adâncimea maximă admisă de scufundare…din motive necunoscute”.
Nimeni nu a putut explica de ce a pornit acesta în direcția opusă, ce a căutat la o adâncime de cinci ori mai mare decât se putea scufunda și ce i-a provocat gaura din bordaj. Marina americană a dat și ea un comunicat la fel de ambiguu: „Dispariția submarinului «Scorpion» este un mister imposibil de rezolvat cu mijloacele din prezent”.
Acestea sunt doar câteva cazuri din multele care s-au petrecut. După unele statistici, în ultimul secol pe globul pământesc au dispărut fără urmă sau au fost grav avariate peste 230 de submarine de diferite tipuri, sute de marinari pierzându-și viața.
În majoritatea cazurilor, anchetele efectuate au scos la iveală faptul că în producerea acestora au fost implicate și obiecte necunoscute, pentru care nu s-au găsit explicații. De remarcat că din miile de OZN-uri semnalate de-a lungul anilor, doar 30% au fost văzute deasupra uscatului, restul de 70% au fost pe lacuri, mări și oceane: 44% în Oceanul Atlantic, 16% în Oceanul Pacific, 10% în Marea Mediterană.
Știre de ultimă oră !
Pe site-ul „Veterans Today”, un consultant militar de la PressTV, Gordon Duff, afirmă că deține informații conform cărora, de mai mult timp, nave militare chineze și americane poartă un adevărat război, bine mascat, contra unei „amenințări extraterestre foarte agresivă”. Ofițerul susține că extratereștrii dispun de baze subacvatice în Oceanul Pacific.”
Niciun comentariu:
Write comentarii